...POVESTI...

Inceput

2010-07-24T18:15:00.003+03:00

Vantul rece cu miros de frunze uscate si de ploaie suiera prin gemuletul de la cafenea. Usa se deschise si din furtuna de afara se desprinse o fata cu o umbrela mai mult rupta. Parea grabita. Isi misca agitata ochii mari si negri privind localul ticsit cu lume. Niciun loc liber. Tocmai porni spre bar, cand genunchii i se inmuiara si fata cazu la pamant. Un cuplu, care era asezat la bar, se apleca deasupra ei. Tanarul ceru un pahar cu apa, iar fata ii facea aer cu o revista celei lesinate. Dupa ce fu stropita cu apa, aceasta deschise ochii, clipind des si privind intrebatoare, si zise cu glas stins:
-Oh, imi pare atat de rau...Mul...multumesc!
Tanarul cuplu tocmai se pregatea sa plece asa ca fata fu ajutata sa se aseze pe locul lor de la bar, si dupa ce ii asigura ca se simte bine, cei doi indragostiti plecara linistiti. Fata de la bar se dezbraca de pardesiul pe care il aseza pe scaunul de langa ea, comanda o cafea si scoase din geanta o carte groasa, dar cam jerpelita, ca de la biblioteca, pe care incepu sa o citeasca miscandu-si buzele rapid si mut.
Restul clientilor, care privisera cu uimire scena, isi reluasera activitatile, iar incidentul era ca si uitat. Un singur om privea inca spre fata oarecum amuzat. Se ridica de la masa lui si se apropie de bar sa ceara nota. Cat astepta barmanul, tanarul se intoarse spre fata care acum sorbea din cafeaua aburinda, incruntandu-se bosumflata.
-Ooo,deci medicina? intreba baiatul aruncand o privire spre cartea din fata fetei.
-Mhm...mormai fata neinteresata de o conversatie in timp se privea agitata ceasul de pe perete.
-As fi zis teatru...chicoti tanarul. Te-ai fi descurcat de minune... Ai potential, te-am vazut mai devreme...adauga acesta privind nepasator aproape spre sortimentele de bauturi alcoolice din spatele barului.
-Ma tem ca nu inteleg, raspunse nervos fata, cu ochii la ceas.
-Pesemne m-am inselat. As fi zis ca micul tau lesin a fost un truc sa obtii un loc sa stai jos in aglomeratia asta, raspunse el razand si privind la ea de data aceasta. Adica am vazut clar cum ai deschis ochii cand erai cazuta sa verifici daca se apleaca cineva dupa tine. Ingenios...si se pare ca a mers, ridica el din umeri.
Privind-o cum isi misca ochii de la cana la ceas si cum se uita la el cu coada ochiului,baiatul chicoti in sinea lui: "Ce naiva...acum ce mai poate spune?! Am prins-o!"
-Chiar nu am idee despre ce vorbesti, replica tanara cu calm, fara nicio expresie pe chip si privindu-l adanc in ochi.
Baiatul clipi naucit, pierdut in ochii ei mari si luminosi si raspunse balbaindu-se:
-Atunci...greseala mea. Imi cer scuze...
-E in regula! OK, pai eu cam trebuie sa plec, zise fata ridicandu-se si scotocind in geanta dupa portofel.
-Da-mi voie!
Tanarul o opri, prinzand-o de mana. Fata isi retrase mana imediat si raspunse un pic intepat:
-Nu, nu. E in regula! Scuzele au fost acceptate. Nu te deranja!
-Dar nu e un deranj. Fac eu cinste, riposta baiatul intinzand banii barmanului.
Fata facu acelasi lucru cu banii ei. Barmanul privi cand la unul, cand la celalalt si, nefiind bagat in seama, multumi pentru bacsisul gras si pleca la alt client.
In acest timp, fata se chinuia sa indese in geanta cartea cea groasa, ale carei coperti cedara, imprastiind toate paginile pe jos. Privi stresata spre ceasul de pe perete si se apleca langa tanarul care deja strangea filele de pe jos.
-Apropo, nu cred ca ti-am retinut numele, zise el intinzandu-i jumatate de carte. Eu sunt Dragos.
-Asta pentru ca nu ti l-am zis, raspunse fata ridicand din spranceana. Mersi pentru carte!
Dragos privea prostit cum fata se indreapta spre usa cafenelei, indesand paginile amestecate la loc in geanta. Porni pe urmele ei pana la iesire:
-Stii...sunt in fiecare zi aici. Cam pe la ora asta. Sper sa ne mai vedem...
-Nu prea cred. Adica e prima oara cand vin p-aici si e cam aglomerat si nu tocmai pe placul meu, deci slabe sanse sa revin.
In timp ce fata se pregatea sa iasa, usa de la cafenea se deschise si intrara doua femei galagioase care o salutara pe tanara.
-Ca faci, scumpa? Ce e cu tine asa de devreme pe aici? De obicei veneai spre sfarsitul turei noastre...
Fata zambi vinovata si ridica din umeri, in timp ce Dragos privea amuzat, oarecum mirat, nemaintelegand nimic.
-In regula, eu trebuie sa fug. Pa,pa!
-Ciao! Sper sa ne mai vedem, Adina!
-Vrei sa spui Diana, rosti fata in fuga. Oh, fir-ar! adauga ea uimita ca a fost pacalita sa-si zica numele.
Ajunsa afara, ploaia care cadea sacadat o atentiona ca-s uitase umbrela la bar. "O va gasi el.", gandi Diana amuzata si porni in fuga spre gura de metrou.
In cafenea, Dragos ramasese fascinat de agitatia fetei. Cand se intoarse la bar sa-si ia pardesiul, vazu si umbrela fetei. O lua si gandi amuzat "Se va intoarce. Macar dupa umbrela." Inca putea sa simta caldura ce-l cuprinsese cand vazu zambetul retinut al Dianei pe care fata il pastra intr-un colt de gura.

All you have to do is call :)

2008-09-10T17:45:00.006+03:00

Ofra Haza - You've Got A Friend
Asculta mai multe audio Muzica »

O vreme neobisnuit de rece pentru luna septembrie.Lapovita se cerne peste pomii inca infrunziti.Particule fine de gheata si stropi mari de apa acopera verdele murdar de aramiu al frunzelor.
Anca isi stranse in jurul ei puloverul pufos,lua de pe aragaz ibricul fierbinte si turna ciocolata intr-o cana mare cu ursi.Aburi veseli se inaltau din cana.Se aseza pe fotoliu si relua cartea inceputa cu o zi in urma.Telefonul zbarnai iritat:"1 mesaj nou".Lasa cartea jos si il citi.Era de la Roxana:"S-a terminat.Nu-mi vine sa cred.Imi zicea ca-s frumoasa,ca e norocos ca e cu mine,iar acum totul s-a dus dracu'!Si in plus...prezenta ei.Ea care era intotdeauna prezenta in viata lui...acum inteleg totul.Plang intruna...inca de cand am aflat."
Anca copie mesajul si i-l trimise Corinei.Sigur va sti ce e de facut.Tranti clapa telefonului.Isi puse blugii pe ea,paltonul negru si iesi in vantul rece care batea afara.Lua autobuzul 22 si se opri in fata casei Corinei.Corina era deja la poarta pregatita de plecare.Chemara un taxi,iar cand acesta veni,urcara tacute in el si dadura adresa Roxanei.Drumul paru mai lung ca niciodata.Mai bine luau tramvaiul.
Ajunsesera in sfarsit.Lapovita se transformase intr-o ploaie rara si rece.Urcara la etajul 5 pe scari de data asta.Sunara la usa.Roxana deschise speriata.Avea chipul frumos plans.Lumina trista ce i se zbatea in ochi tremura vesela cand le vazu pe Corina si pe Anca.Cele trei fete se imbratisara,iar Anca sopti:
-Totu-i bine acum.Suntem aici.
-Intocmai,adauga Corina.Suntem prietene pentru totdeauna si pe bune sau ce?
Roxana izbucni in plans.Dar plangea de fericire.
Corina inchise usa de la intrare gandind ce noroc are Roxana ca parintii sunt plecati...macar nu o vad plangand,iar Anca se descalta si se indrepta spre mica bucatarie sa faca 3 ciocolate calde.

***

O vreme neobisnuit de placuta pentru luna iulie.Un vanticel cald si cu miros de cirese coapte razbatea printre frunzele din livada.Roxana,Corina si Anca stateau intinse pe spate la umbra unui cires.Visau.Trecusera luni bune de la ziua aceea mohorata de septembrie.Viata mersese inainte.Acum erau la casa de vacanta a parintilor Roxanei.Undeva in afara orasului,departe de zgomot si agitatie.
-Si o sa il cheme Nero,asa-i?intreba Anca entuziasmata.
-Ma gandeam mai degraba la Sam...in fine,om vedea!chicoti Roxana rontaind o cireasa rumena.
-Dar neaparat sa fie Golden Retriever.Sunt adorabili!adauga Corina,rasucind pe deget o panglica de la bluza.
-Dar n-o sa fie nici o problema daca o sa fim la facultati diferite,nu?Eu nu vreau la camin...eu vreau cu voi...
-Anca,am mai vorbit asta!O sa avem apartamentul nostru,pe care o sa il mobilam dupa bunul plac,pe care o sa il zugravim singure si in care o sa il crestem pe dragul de Sam sau Nero sau ma rog...
-Ce spuneti daca in sufragerie am pune pur si simplu o saltea imensa pe jos...si poate...
-Fetelor!La masa...vezi ca i-a adus tati si pe Adina,Alex,Marius si vad ca mai sunt cativa...
-Au venit!Super...sa vezi diseara distractie!mustaci Roxana fericita.Hai sa ii intampinam si sa ii ducem la masa...cred ca sunt lihniti...mai ales Alex si Andrei.
Cele trei fete rasera si alergara spre curtea din fata.

***

Era o vreme groaznica pentru luna noiembrie.O zapada grea si deasa se cernea din cerul ca de plumb.O Anca mai desteapta cu 3 ani de medicina batuti pe muchie alerga spre autobuz.Bocancii ii alunecau la fiecare pas in timp ce ea privea nedumerita la multimea de autobuze.Nici dupa 3 ani in Sibiu nu se obisnuise cu traseele.II era dor de casa in mod sigur...poate nici in Bucuresti nu i-ar fi fost mai usor,dar macar avea pe cine sa sune acasa in caz ca se ratacea.La camin aici in Sibiu avea o colega de mai bine inghiteai otrava de gandaci decat sa stai cu ea in camera.Urca in primul autobuz si se ruga sa fie cel bun.
La cateva sute de km distanta,la Cluj ningea potolit.Corina isi scutura din cand in cand parul de zapada.Numai gandul la cum va arata parul ei dupa atata umezeala o facea sa grabeasca pasul spre camin.Facultatea de arhitectura avea caminele cele mai frumoase din oras ce-i drept dar erau al naibii de departe de centru.Corina lovi scarile autobuzului scuturandu-si zapada de pe ghete,urca si se aseza pe acelasi loc de la geam,pe care se asezase cu cateva minute in urma Anca la Sibiu.
In Bucuresti,ninsoarea nu binevoise sa apara si un ger groaznic brazda chipul Roxanei in timp ce se indrepta catre garsoniera ei.Auzise ca Facultatea de Drept are niste camine groaznice asa ca parintii ei se conformara si luara o garsoniera frumusica aproape de centru.Cizmele ei negre tropaiau pe asfaltul inghetat.Tramvaiul opri,iar Roxana urca in el cu gandul la frumusetea de labrador ce o astepta acasa.Se aseza pe acelasi loc de la fereastra si privi la cerul senin plin de stele inghetate.

***
Anca statea in camera ei de camin.Colega ei,Carmen era plecata la o petrecere.Anca plangea.Plangea si nu stia de ce.Se simtea urata,nedorita,un nimic.Nu era nimeni aici in Sibiu caruia sa ii pese de ea.Era doar ea pentru ea.Privi cerul plin de nori si striga mut dupa prietenele ei pe care nu le mai vazuse de atata timp.
Roxana privea cerul plin de nori.Aerul rece al noptii ii flutura parul negru in timp ce statea cu capul scos pe geamul trenului.
Corina privea casele cu geamurile aprinse cum par ca trec in goana pe langa trenul care taia aerul pustiu al noptii.
In gara din Sibiu,Roxana cobori si privi in jur,cautand parca ceva.Trenul pleca si dincolo de calea ferata rasari o casuta portocalie la geamul careia se vedeau niste perdele in dungi colorate.Zambi melancolic si porni catre statia de taxi-uri.Acolo zari o silueta cunoscuta.Un par castaniu-roscat stralucea in lumina felinarelor.Fata vorbea cu un taximetrist.Roxana se apropie si auzi vocea Corinei:"Ma puteti duce pana la caminele Facultatii de Medicina?"
-Corina?
-Roxana!
Fetele se imbratisara prelung si isi pupara obrajii zgomotos.
-Ceva nu e bine.Te-a chemat Anca?
-Nu...dar pe tine?
-Nu,dar simteam ceva...nu stiu...ca ma apasa pe piept si ca nu ma lasa sa dorm...si sa vezi o chestie ciudata m-am simtit de parca as fi fost strigata de Anca...i-am auzit vocea foarte clar,Roxana!
-Asta e chiar ciudat.Am avut aceeasi senzatie,am incercat sa o ignor,doar ca atunci cand am deschis cartea pe care o citeam,din ea a cazut un bilet de tren de cand am fost noi odata in septembrie la Sibiu si mi-am zis ca trebuie pesemne sa vin.
-Asta imi aminteste de cate ori spuneam in cor ceva...si ziceam ca e in neregula Anca...se pare ca nici noi nu suntem mai intregi la minte...
-Am fost vreodata oare?chicoti Roxana.
Amandoua izbucnira in ras,urcara in taxi si comandara intr-un glas adresa caminelor de la Facultatea de Medicina.

***

Dragostea e...oarba?

2008-08-04T11:59:00.009+03:00

Bere gratis - Curcubeu
Asculta mai multe audio Divertisment

Ploua.Ploua de parca nu mai plouase niciodata.De parca picaturile de apa,captive pana atunci,se aruncau spre libertate cu o repeziciune naucitoare.
Filip isi imbraca pardesiul negru,isi incalta bocancii,isi lua carjele si iesi pe usa garsonierei.Blestema in gand ploaia ce cadea in nestire si nodul din gat il facu sa isi aminteasca ziua aceea groaznica.
***
Ploua.Se intorcea de la facultate.In maini avea un buchet de trandafiri albi si un urs de plus.Era ziua Irinei.Alerga pe aleea pustie,cand la un moment dat auzi in spatele sau o motocicleta scartaind pe asfaltul ud.Incerca sa se fereasca,insa era prea tarziu.Motocicleta aluneca inspre el,oprindu-se peste picioarele lui.Isi amintea o durere ingrozitoare,apoi intuneric.
Cand se trezi,era pe un pat de spital.Irina era langa el.Ii managaia fruntea inalta.Ochii ei negri il priveau ingrijorati.
-Ce s-a intamplat cu mine?
-Shh!Nu te agita.
-Spune-mi,Irina!...motocicleta...
-..pe scurt,ti-a strivit picioarele.
-Dumnezeule!izbunci Filip,cu ochii lui negri plini de lacrimi.O sa mai merg?Spune-mi ca o sa mai pot merge!Spune-mi!
-Eu nu-ti pot spune inca nimic.Medicii sunt insa increzatori.
In camera alba si cu miros intepator isi facu aparitia medicul ortoped.O lua pe Irina deoparte.Frangandu-si mainile albe si reci si apretandu-si insistent si obsesiv fusta verde astepta ca doctorul sa spuna ceva.
-Analizele spun ca se va vindeca...insa nu complet.Piciorul drept va ramane mort.Pentru totdeauna.Va merge o perioada in scaunul cu rotile si va exersa sa mearga cu carjele care il vor insoti toata viata.
-Toata viata spuneti...?sopti Irina si isi stranse pumnii mici.In regula.Se va descurca.
Medicul nu auzi si se intoarse inspre Filip.Acesta desi incercase sa traga cu urechea nu reusi sa auda nimic.Medicul isi desfasura controlul de rutina si iesi tacut din camera.Irina se indrepta cu pasi muti spre patul lui Filip,ii managaie mana calda si se apleca sa il sarute.Un amestec miros de flori si de fructe ii inunda narile lui Filip.O saruta cu nesat.Irina se ridica apoi si dadu sa plece.In dreptul usii se opri,intoarse capul si spuse "Te iubesc..." soptind apoi ca pentru sine "...cred."
***
Carjele tropaiau pe asfaltul ud in timp ce Filip se indrepta prin ploaie spre magazinul de unde isi lua tigari de obicei.Nu mai erau o povara.Dupa 5 ani de la accident,tanarul considera carjele niste vechi prietene.Singurele,daca tot veni vorba.Avea 25 de ani si atat.De cand aflase ca Filip va avea mereu un picior inert,Irina considerase ca nu poate duce o asemenea povara si il parasi.
***
A doua zi,Filip gasi pe masuta de langa patul de spital un bilet.Cu mainile tremurand,tanarul il despaturi si citi cu ochii in lacrimi:
"Iubitul meu Filip,
Iarta-ma.Nu stiu daca vei putea.Nu stiu daca merit.Dar iarta-ma!
Cred ca deja ai aflat de la medici despre piciorul tau mort.Imi pare rau!Mi-as fi dorit sa am puterea sa raman cu tine,sa te ajut satreci peste,dar nu pot.Presupun ca nu te iubesc indeajuns.
Simt ca daca as ramane cu tine,ai fi ca o povara.Iarta-ma.Nu imi vine sa cred ce pot sa spun,dar asta simt.Ca nu sunt in stare sa fiu de ajutor.E prea mult pentru mine.
Adio,Filip!
Te iubesc...cred...

Irina"
***
Mereu i-a facut rau sa isi aminteasca toate astea.Si era inevitabil.De fiecare data cand ploua,amintirea accidentului sau ii navalea in mintea rupta de lumea asta.De cand fusese parasit de Irina,era convins ca nimeni nu l-ar putea iubi pentru ceea ce este,pentru ca ar intalni o piedica in piciorul lui mort.Isi ura piciorul,de fiecare data cand avea chef de dans,de alergat,de plimbari isi blestema piciorul care zacea inert pe pat,fara nici un chef de a-i raspunde la comanda de a se misca.
Din cauza accidentului,isi vanduse apartamentul.Era la etajul 4.Isi cumparase o garsoniera la parter.Din cauza piciorului mort.Isi vanduse cainele,pe Nero,un labrador superb si jucaus.Din cauza piciorului mort.Isi pierduse iubita.Din cauza piciorului mort.Parinti n-avea.Murisera in timp ce zburau spre Elvetia,la ski.Era singur.Si nu mai spera nici o secunda la dragoste.Macar pe Nero daca il avea...
Gandurile astea negre il facura sa se aseze pe o banca uda,sub picaturile grele care cadeau nestingherite de suferinta lui.Isi cuprinse chipul in palmele-i aspre si incepu sa planga.Auzi pasi in spatele lui si pana sa se intoarca,o voce mica intreba:
-E totul in ordine?
Se ridica ajutat de carje si privi in spate.O fata cu hainele sfasiate si pline de sange il privea cu un verde trist.Sau asa i se paru lui...ca-l priveste.Se indrepta spre ea si vazu ca fata nu clipeste.Era oarba.Filip era curios sa afle ce se intamplase cu ea.Ii privi hainele murdare si talpile goale.
-Da.E totul in ordine.Tu esti bine?
-Nu.
-Vino cu mine.
-Vin.
-Pune mana pe umarul meu si urmeaza-ma.
Filip uita de tigari si se indrepta spre casa,atent la fata care il urma cu mana pe umarul lui.
Ajunsi in garsoniera,baiatul o aseza pe fata pe fotoliu si ii aduse niste haine de la el.O lasa sa se imbrace in liniste.Cand termina,o privi curios.Apoi isi dadu seama ca ea nu-l vede si ca va trebui sa vorbeasca daca vrea sa afle ceva.
-Sunt Filip.Cine esti,de unde vii,cati ani ai si cum ai ajuns in halul ala?
-Ma cheama Atena,sunt din Timisoara,am 17 ani si am fost violata.
-Cum ai ajuns in Cluj?Violata?Dumnezeule...esti in regula?Sun la spital?La politie?
-Nu,te rog!Ma simt bine acum.Iar de politie mi-e groaza.Am fugit de acasa si nu vreau sa ma intorc.Tata e betiv,iar mama mea adoptiva ma uraste.Imi tot zice ca sunt o povara.De parca am eu vreo vina ca m-am nascut oarba.
In ochii ei morti sclipi pentru o clipa o luminita trista.Parul ei negru si ud ii managaia umerii acoperiti de camasa lui Filip.
-In tren,am fost atacata.Mi-au luat toti banii si m-au violat.Cred ca erau vreo 4 baieti...nici macar barbati.Au profitat de o oarba.
-Animalele!se trezi Filip scransind din dinti cu furie.Pumnii stransi ii tremurau.In el se trezi un instinct protector.Si cum de ai acceptat sa vii cu mine?
-Desi eram plina de sange si cu hainele rupte,nimeni nu m-a ajutat.Am inceput sa merg in nestire prin ploaie.Pana am gasit bancile astea.Si atunci te-am auzit.Si te-am simtit.Am simtit o tristete imensa pe o banca din apropierea mea.Si am zis sa te ajut.
-M-ai ajutat mai mult decat iti poti imagina.Ramai sa locuiesti cu mine?
***
Saptamanile nu trecusera niciodata atat de iute.Atena era fericita.Filip la fel.Si totusi,se simtea vinovat.Simtea ca profita de faptul ca fata e oarba,ca s-o tina langa el,langa un bolnav,langa un olog.Dar nu putea sa ii spuna.Incepuse s-o iubeasca.Prezenta ei in casa ii dadea puterea de a merge mai departe.
Atena se framanta si ea.Simtea ca profita de bunavointa lui Filip.Era o oarba.Era o povara.
-Atena.Trebuie sa iti spun ceva.
-Si eu,Filip!Plec.
-Cum?De ce?
-Nu meriti asa o povara.Trebuie sa iti vezi de viata ta!
-Tu esti viata mea.
Atena amuti.Ochii ei verzi si bolnavi sclipira.
-Atena,vroiam sa iti marturisesc ceva.Daca decizia ta va fi sa pleci in urma celor auzite,iti respect decizia.Acum 5 ani am suferit un accident.O motocicleta mi-a zdrobit picioarele.Piciorul drept nu si-a revenit.E mort.
Atena tacea.Simtea un amestec ciudat de tristete amestecata cu iubire venind dinspre Filip.
-Ma iubesti asa oarba?
-Te iubesc pentru ceea ce esti si pentru ochii tai verzi.
-Asa morti?
-Asa morti vad mai mult decat orice alti ochi.
Lacrimi grele inundara ochii fetei.Atena sari de gatul lui Filip.Acesta scapa carjele si amandoi cazura pe podea.
-Te iubesc,Filip.De cand ti-am simtit tristetea stand pe banca.Am stiut ca altul ca tine nu pot gasi.
-De ce nu ai spus?
-Mi-era frica.Sunt oarba.Sunt o povara.
-Esti cea mai dulce povara!spuse Filip stins si ii saruta buzele calde.

O viata intreaga.Pe deplin.

2008-07-22T16:37:00.018+03:00

Alan Jackson - Remember When
Asculta mai multe audio Muzica »

Toamna tarzie.Dupa-amiaza aceea calda surprinsese doi copii in parcul din fata gradinitei.Frunzele dansau in ritmul vantului caldut care le flutura hainutele pe ei.
-Nunus,cand ne jucam si de-a indienii?
-Hai sa terminam casuta de papusi,Tibi!Si promit sa ma joc!
-Esti cea mai buna prietena a mea,Nunus!
Fetita de numai 5 ani si jumatate isi scutura carliontii blonzi si zambi dezvelind niste dintisori mici si albi.Baiatul isi dadu jos sapca verde de pe cap,o prinse pe mica lui prietena pe dupa umeri si ii dadu un pupic pe obraz.Fetita chicoti,iar baiatul rase.

***
Toamna tarzie.Noapte rece si fara stele.Cerul otelit gemea sub greutatea norilor.
-Nunus,grabeste-te!Tatal tau mi-a zis sa fii acasa la ora 10.Deja e trecut de 11,pentru numele lui Dumnezeu!
Fata il saruta inca o data pe iubitul ei si veni spre Tibi bosumflata.
-Esti asa un uracios!Esti bun numai sa strici cheful!
-Bineinteles ca da.Uracios,dar sunt bun drept paravan,nu?
-Esti bun drept prieten,prostutule!zise fata si se intinse sa il pupe.
-Las-o balta,Elena!ii raspunse Tibi tragandu-se 2 pasi in spate.Sunt bun de fraier,nu?M-am saturat!
-Foarte bine atunci!Poti sa dai inapoi!Si nu-mi mai spune Elena!
-De ce nu?Toti iti spun asa!Chiar si Stefan!
-Lasa-l pe Stefan deoparte!Te porti ca un copil si nu inteleg de ce!Imi pare rau ca te-am rugat sa ma ajuti!
-Imi pare rau ca am acceptat!
-Imi pare rau ca te enervez,ok?Poti sa pleci daca nu suporti!
-Imi pare rau ca te iubesc atat...ca un fraier!
Fata simti cum sangele ii inunda obrajii fierbinti.Inghiti in sec si raspunse incurcata:
-Si eu te iubesc!Esti prietenul meu cel mai bun!Asta nu te face un fraier!
-Te iubesc mai mult decat ca pe cea mai buna prietena.Asta ma face sa fiu fraier.Haide acasa,Elena!
-Tiberiu,esti prost.Ce naiba ti-a luat atata timp?
Elena isi inchise ochii albastri si ii saruta buzele crapate.Isi infunda mana in palma lui calda,ii saruta incheietura,ii aranja tricoul si camasa,il mai saruta o data si zise cu glasul stins:
-Hai acasa,Tibi!Si pentru tine am fost si voi fi mereu Nunus.Tu nu esti toti!

***

Toamna tarzie.Printre crengile castanilor cadea o perdea alba de raze de lumina.Pe jos,covorul aramiu fosnea iritat sub pasii grabiti ai indragostitilor care se plimbau pe alei.Pe lac,un card de ratuste se certau de zor inotand de colo-colo.
Pe o banca rosie de pe malul lacului statea un tanar de vreo 20 de ani.Isi tinea picioarele incrucisate sub banca.Camasa gri avea primii doi nasturi descheiati lasand sa se vada un bucata de sfoara neagra la capatul careia era agatata o bucatica de mare,o scoica.Blugii albastri ii acopereau tenesii verzi.Cuprins de nerabdare,batea dintr-un picior si isi magaia necontenit barba crescuta neglijent care ii dadea un aer visator.
Pe o alee,la cativa metri de banca,o fata cam de aceeasi varsta cu baiatul alerga grabita spre lac.Deodata i se rupse o bareta la sanda.Injura in gand,se apleca,rochita albastra ajungand sa ii mature pamantul si cerceta ruptura."Ei,asta e!Merge si desculta."Isi descalta sandalele defecte,isi aranja rochita albastra pana la genunchi,isi aseza mai bine in jurul gatului esarfa viu colorata si porni spre lac tinand sandalele intr-o mana.Cu cealalta mana,la incheietura careia atarna o scoica legata de o bucata de sfoara neagra,scoase din traistuta de pe umarul ei o clamuta in forma de pantof cu care isi prinse o parte din buclele-i blonde.Grabi pasul atenta sa nu calce pe vreun ciob.
Se apropie de banca rosie,se duse in spatele baiatului si ii acoperi ochii cu mainile ei subtiri.In aceeasi clipa,auzi in spatele ei o voce calda-care ii provoca fiori totodata-zicand pe un ton amuzat:
-Nunus,cred ca tanarul nostru prieten ar vrea sa vada din nou.
-Ti...Tibi.Dar nu erai pe banca?ingaima Elena,dandu-i drumul celui care statea jos.Acesta se ridica si uitandu-se la fata cu o privire ingrozita,murmura "Ciudatilor!" si grabi pasii spre alei.
Tiberiu izbucni intr-un ras cald si colorat care rasuna peste lac si facu ratele sa tresara speriate.
-M-am plictisit sa stau singur pe banca,asa ca ma plimbam putin.Noroc ca l-ai speriat pe tipul ala.Chiar vroiam sa stau pe banca,dar cu tine.
Elena stranse buzele si isi flutura parul.Se aseza gratios pe banca,cu picioarele desculte ghemuite sub ea si nu sufla o vorba.
-Hai mai,Nunus!Iar te-ai suparat?
Elena se incrunta,ii lua mana lui Tibi si ii saruta incheietura.Acesta repeta miscarea.Fata zambi.
-Nu.Eu nu ma supar niciodata.
-Desculta?intreba Tiberiu cu ochii tinta la sandalele de culoarea nisipului.
-S-au rupt.
-Nunus...trebuie sa iti spun ceva...

***

Toamna tarzie.Picaturi grele de ploaie rece goneau oamenii de pe strazi,facandu-i sa se stranga in autobuzele si tramvaiele care se dovedeau neincapatoare.O blonda frumoasa,cu un machiaj discret,imbracata intr-un taior gri peste care era aruncat cu finete si stil un pardesiu negru tropaia grabita pe pantofii ei negri cu toc spre cafeneaua teatrului din oras.Isi aseza servieta pe unul dintre fotoliile rosii si comanda o cafea neagra.Scoase din servieta niste dosare si incepu sa le cerceteze atenta cu privirea ei albastra.De la masa de alaturi auzi un pst! Il ignora.La fel si pe al doilea,si pe al treilea,necrezand ca ii sunt destinate.Deja la cel de-al patrulea zgomot,ridica privirea cu gandul sa il roage pe barbatul respectiv sa inceteze.In fata ei,statea in picioare chelnerul care ii adusese comanda.Cand acesta se dadu la o parte din fata ei,ochii ii cazura pe figura extrem de cunoscuta a celui de la masa de vis-a-vis.Ochii ei albastri alergau grabiti pe fata celui care scotea acel psst! mai devreme.Acestia poposira asupra gurii lui deschise cu un zambet strengar,asupra barbii lui lasata sa creasca la intamplare,asupra ochilor negri si jucausi care o priveau cu nesat.Insa ochii ei albastri sclipira trist cand intalnira scoica legata la gatul barbatului cu o bucata de sfoara neagra.
-Tiberiu?
-Tibi vrei sa spui.Da.Ce faci,Nunus?A trecut ceva timp.
-Intr-adevar a trecut.Cum...Ce...Adica erai...Cum ai ajuns din nou in Bucuresti?
-Pai,dupa ce m-am mutat la Cluj,tata a pierdut slujba,iar eu i-am zis clar ca nu mai vreau sa fac ASE-ul pentru ca nu e de mine si pentru ca eu nu voi face niciodata ce mi se spune.Asa ca mi-am continuat studiile de fotografie,mi-am luat diploma si am plecat in Asia,trimis de revista la care ma angajasem.Cand m-am intors,am aflat ca tata se recasatorise si plecase in State.Vanduse tot ce mai avea.Asa ca iata-ma aici.
Elena privea in ceasca ei de cafea,aruncand din cand in cand cate o privire fugara la scoica de la gatul lui.
-Dar tu,Nunus?Ai terminat teatrul?
Femeia isi dezlipi ochii de pe suprafata neagra a licorii amare si il privi pe Tibi cu niste ochi in care el nu mai citea marea ca altadata,ci o ignoranta si o grija permanenta ca in ochii celor care altadata doar treceau neobservati pe langa ei.Incepea sa creada ca Nunus cea cu ochi care rad si canta povesti de pe mare era doar o nascocire a mintii lui de copil.
-Arat eu a actrita?Arat eu a muritoare de foame?Sunt avocata,Tiberiu.La cel mai bun barou din oras.
-Mi se pare minunat.Daca asta te face fericita.Mai pictezi?
-Nu.
-Am fost ieri sa vad casa unde locuiai inainte.Casuta din copac e inca acolo.De 20 de ani isi duce traiul in stejarul nostru,Nunus.Impresionant,nu crezi?Mai stii...cat puteam sa visam in casuta aia.Cate planuri de viitor ne faceam...Pe copiii nostri trebuia sa ii cheme Ana si Tudor.Tii minte?
-Oarecum...spuse Elena cu glasul stins.
-Si acolo in casuta aia,ne-am daruit unul altuia scoicile pe care am promis sa nu le dam jos niciodata.Si iata,inca atarna la gatul meu.A ta?...A ta unde e?
-Tiberiu,mai tii minte seara aia in parc?Cand mi-ai spus ca trebuie sa vorbim?Atunci cand m-ai anuntat ca pleci la Cluj...tii minte?
-N-o sa o uit niciodata.
-Mi-ai spus ca trebuie sa pleci cu tatal tau.Dar ca o sa te intorci,sa ne continuam visele,sa le transformam in realitate.Ca o sa termini ASE-ul ca sa il multumesti pe tatal tau,dar ca in paralel o sa iti continui si cursurile de fotografie.Ca o sa fim doi artisti care mor de foame si care locuiesc intr-o mansarda din Bucuresti si care se vor muta apoi intr-o casuta la tara,ca sa ii crestem pe Ana si pe Tudor si sa calatorim toti patru prin lume si ca vom fi fericiti ca nimeni altii.Si ca fiecare cearta a noastra va fi urata,dar nu ne va desparti.Si am mers in casuta din stejar.Si am facut pentru prima oara dragoste.A doua zi ai plecat.Si te intorci acum?Dupa 10 ani?Si ma intrebi unde e scoica?
Elena izbucni in plans.Tiberiu o privea pierdut.
-Te-ai casatorit?
-Am 2 copii.Gemeni.Fata si baiat.Pe ei ii astept.
-Inteleg.Imi pare rau,Nunus.Imi pare rau ca nu m-am intors atat de repede cum am promis.Se pare ca mi-am pierdut timpul pe alte meleaguri cand tu stateai aici si iti omorai unul cate unul visele.La revedere,Nunus!Sper sa ma poti ierta vreodata.Te iubesc!
-Ma cheama Elena,Tiberiu.Si lasa vorbele goale pentru cine te aude.Sufletul si mintea mi s-au astupat demult si nu mai inteleg cuvintele vorbite si nici cele aruncate cu sufletul.
Cand barbatul se indrepta spre usa,pe aceasta naspustira o fata si un baiat de vreo 10 ani,tinandu-se de mana.Fata avea parul negru si ondulat si niste ochi albastri patrunzatori.Baietelul isi incolacea de zor pe deget carliontii blonzi.Privea nedumerit prin cafenea cu niste ochi negri si mari.Fiecare avea la gat cate o jumatate de scoica atarnata cu o sfoara neagra.Tiberiu pasi nepasator mai departe si iesi in ploaia care nu mai contenea.Se opri si privi prin geamul cafenelei cum Elena isi imbratiseara copiii.

***

Toamna tarzie.Pe veranda unei casute,undeva la tara,departe de vuietul ostil al orasului un leagan de 2 persoane scartaia jalnic.Era o seara placuta.Soarele isi arunca ultimele raze luminand doua maini care se iubeau.
Chipul batranei ascundea sub ridurile provocate mai mult de ras,decat de griji, o frumusete ce iradia din sufletul de copil ce salasluia in trupul ros de vreme.Ochii ei albastri radeau si spuneau povesti.Trupul uscat era imbracat intr-o rochita alba cu o multime de floricele albastre.O esarfa colorata ii mangaia umerii goi.Mana ei subtire,la care era legata cu sfoara neagra o scoica rupta si lipita,isi facuse culcusul intr-o mana puternica,care se pierdea sub maneca verde a camasii desfacute la gat.Nasturii descheiati lasau la vedere o scoica atarnand de o bucata de sfoara neagra.Blugii albastri erau plini de vopsea colorata.Amandoi erau desculti.
Din casa se auzea un pian cantand.Pasi mici si vioi rasunau in casuta din stejar.Nepotii erau in plin joc.Fie ca erau copiii Anei,fie ca ai lui Tudor,erau deopotriva de iubiti si de rasfatati.
Soarele abia se mai vedea.Tiberiu isi cobori buzele la urechea Elenei si sopti stins:
-Esti cea mai buna prietena a mea.Te iubesc,Nunus.Nu te voi parasi niciodata.M-auzi?Niciodata.
-Esti un prostut,Tibi.Te iubesc!zise Elena si ii saruta incheietura mainii lui Tiberiu.

***

Toamna tarzie.
Cine ar fi zis ca Tiberiu nu e chiar un prostut si ca isi va tine promisiunea pana la capat?Se pare ca Dumnezeu care a vrut ca cei doi sa moara in somn.Amandoi deodata.Si chiar imbratisati.

amici?

2008-06-19T08:20:00.008+03:00

Snow Patrol - You could be happy
Asculta mai multe audio Muzica »

-Si eu care chiar te-am crezut...spuse fata cu glasul stins.
Ochii ei negri si mari tremurau scaldati in lacrimi.Suvite din parul negru si lung i se lipisera de chipul plans.El statea si o privea cu ochii tristi.Ce putea sa ii faca?Se supara prea repede...Asta a fost boala ei dintotdeauna:se supara repede,si din nimicuri.El nu mai putea.Nu exista saptamana in care sa nu se certe din cauza unor vorbe intelese de ea aiurea.Nu mai suporta.Asta nu era relatia pe care si-o dorea el.O privea cum plange si cum tremura.Ar fi vrut sa se apropie de ea,dar stia ca l-ar fi respins.Asa ca statea in usa,privind la ea cum plange.Nu mai vroia sa fie cu ea.Cel putin asa simtea in momentul ala.Ar fi vrut sa plece,sa nu ii mai pese de ea,sa dispara.
O privea cum sta pe covor ghemuita si plange.Era frumoasa.Chiar daca plangea,nu avea chipul schimonosit.I se distingeau ochii mari si patrunzatori.Ochii in care a privit de atatea ori si s-a vazut pe sine insusi descoperit de orice secret.Ochii care poposeau asupra gurii lui,asupra ochilor lui.Era frumoasa.Buzele ei arcuite care i-au cuprins de atatea ori gura,se largeau sub povara plansului.Era frumoasa.Nu avea frumusetea aia izbitoare de papusa de portelan,dar avea ceva.Ceva ce il facea pe el sa o iubeasca atat.
Iesi din casa,lasand fata in urma.Fata ridica ochii din covor si isi dadu seama ca inevitabilul s-a produs.Se despartisera.Fara vorbe prea multe,ca si atunci cand el i-a cuprins pentru prima oara buzele intre ale lui.Pe moment,dorinta ei era sa faca ce facuse intotdeauna dupa o cearta.Sa se duca dupa el,sa isi ceara scuze ca s-a suparat asa usor,ca...si ca...nu.Ramase acasa.Simti cum ceva s-a rupt in ea,dar ramase acasa si nu fugi dupa el,nu-l suna.Nu credea ca el avea sa o caute,nu ii statea in fire.Se aseza in pat.
In fata geamului ei,el statea pe bordura privind in gol.Se gandea ca e gata.Ca s-au despartit.Si totul pornind de la o prostie.Ah,fleacuri.Deja ii era dor de ea.Mereu a avut impresia ca ea functioneaza ca un drog.Devii dependent fara sa iti dai seama.Un drog,dar un drog cu efecte benefice.Nu ii facea rau cand isi lua doza din ea:).
Usa de la intrare se deschise cu un scartait lung.Fata tresari.Uitase sa incuie usa,iar acum cineva era in casa.Isi lua din baie mopul si se indrepta catre holul de la intrare.Zari in intuneric o umbra.Prinse mopul bine si il izbi in cap pe strain.Acesta izbucni in ras.Fata incepu si ea sa rada.Lumina se aprinse si tacerea ii cuprinse pe amandoi.Ea in pijama si cu un mop in mana,el frecandu-si crestetul capului.El ii cuprinse mijlocul si cu cealata mana ii cuprinse capul pe dupa ureche si incerca sa o sarute.Ea se dadu inapoi.El se apropie de ea.Ea isi lipi buzele de ale lui si limbile incepura sa se joace in adapostul cald al gurilor.
-Si asta ce vrea sa insemne.Credeam ca ne-am despartit...
-N-am avut niciodata speranta ca voi scapa asa repede de tine!Si oricum nu puteam sa te las asa.Adica ne era vorba ca ramanem prieteni.
-Acum suntem prieteni?
-Da,fac chestia asta in mod frecvent cu amicii si amicele mele,spuse razand si sarutand-o la baza gatului.

nu neaparat prin vama

2008-06-18T11:09:00.006+03:00

Vama - Undeva prin Vama
Asculta mai multe audio Muzica »

un tipat jalnic si prelung se aude deasupra marii tacute.ea iese din cort.briza dulce de dimineata ii mangaie sanii arsi.se infioara toata.se indreapta catre mare.nisipul scartaie sub talpile ei taiate de scoici.marea cuprinde cu apa ei linistita trupul cald al fetei.cerul capata umbrele prelungi si colorate ale rasaritului.ea iese din mare.corpul e plin de picaturi sarate de apa.se intinde pe nisip.acesta geme sub dulcea povara a trupului fetei.geamatul infundat al firelor aurii de nisip ce se lipesc de spatele ei,strabate pana in cort.din interiorul lui,isi face drum spre rasarit un cap ciufulit.el sta in fata cortului si o priveste.se intinde langa ea pe nisipul rece si tacut.o trage peste el,iar parul ei ii intra in gura si il imbata cu mirosul lui sarat.sanii reci ii strivesc pieptul somnoros.simte cum i se zbarleste parul pe maini.mirosul pielii ei,miros de carne coapta de soare ii inunda narile care ii freamata de placere.ea isi plimba mainile pline de nisip de pieptul lui,coborand incet pe abdomen.el trage de pe ea slipul ud,isi da jos boxerii si o poarta in brate pana in valuri.marea pictata de catre rasarit in culori trandafirii le izbeste cu putere trupurile indragostite.el priveste fermecat cum ea se unduieste prin apa.parul ei imprastiat in jurul chipului il fascineaza,ar vrea sa o pastreze mereu in amintire.o mangaie si ii saruta gatul cu buzele lui sarate.ea isi incolaceste picioarele in jurul lui si il lasa sa intre in ea.el isi propteste cu grija talpile in nisipul zvarcolitor de sub el si intra in ea cu tandrete.isi face drum in trupul ei cum isi face un peste drum in susul raurilor.gemetele ei aprinse ii fac sanii sa tremure si sa degaje caldura.abdomenul lui tresalta in ritmul batailor inimii.o caldura ii invaluie pe amandoi care scot un sunet prelung ce se amesteca si se confunda cu mugetul marii si cu tipetele pescarusilor.
soarele e sus pe cer.doua trupuri inlantuite freamata pe plaja,in fata unui cort verde.